Viața este un timp pe care doar iubirea îl poate împlini,
Dar care în urmă rămâne, așternutul unei file aurii, în uitarea veșnică a omenirii.
Să fiu un om, urmărind doar scopuri mărețe, lăsând să treacă nevăzut fiorul sfânt al veșnicei iubiri?
Să fiu un om, pribegind în căutarea infinită, uitând că mai presus de toate există focul unei iubiri adevarate?
Nu doresc a înțelege tainele acestui univers, nici pe cei mai pricepuți savanți ai lumii,
Doar o dată doresc să pot atinge, fiorul sfânt al veșnicei iubiri.

Să fie teama un argument ce mă reține cu puterea-i infinită,
Să fie teama unui eșec, ce mi-ar interioriza ființa, ținându-mă căzut în temnița uitării,
Dar teama, este produsul unui gând ciudat, un gând ce-a strecurat în mine regretul de a mai trăi adevărata bucurie,
Să trăiesc doar scopuri neînplinite, ce nu mi-ar aduce niciodată fericire,
Să fiu un muritor pe acest pământ, uitând că mai presus de toate există focul unei iubiri adevărate.

Mai există un alt concept fixat de om, acesta fiind amânarea,
A trăi, găsind pretexte, dar niciodată pretextul cel adevărat, crezând căci fericirea se poate dobândi prin lucrurile trecătoare.
Amân o zi, o lună, chiar ani trec pe lângă pragul casei, dar împlinirea vieții mele, rămâne mereu același greu tumult de lacrimi,
Pe care astăzi îl ascund sub zâmbetul ce pentru alții, pare a fi focul unei iubiri adevărate.

Se poate renunța, anulând conceptul împlinirii vieții, și aceasta nu înseamnă moarte, ci anularea priorităților adevărate
Pe când câștigul unei iubiri adevarate, este împlinirea dorințelor supreme
Este puterea izvorâtă, din sentimentul unei vieți frumoase, ce-n sinceritate spune: te iubesc cu adevărat
E nădejdea vieții pe acest pământ, când oamenii se dușmănesc, în casa ta e pace sfântă
Când simți că nu mai ai putere să te învingi pe tine însuți, atunci același glas îți spune: puterea îți este dată în urma unei iubiri adevarate.